joi, 20 iunie 2013

Lucruri inutile pe care le cumpărăm pentru bebeluşii noştri



- Primul articol inutil care îmi vine în minte şi pe care l-am achiziţionat şi la cel de-al doilea copil (dar primit într-un set, nu cumpărat separat!) a fost pompiţa pentru scoaterea mucozităţilor. Am avut trei, încercate toate de nenumărate ori: una de la Canpol, una de la Chicco şi una de la Mothercare. Niciuna nu a scos măcar un muculeţ, deşi făceam totul ca la carte: turnam în fiecare narină ser fiziologic puţin încălzit, lăsam aproximativ 30 de secunde şi apoi încercam să scot cu pompiţa. Tot beţişoarele de urechi ne-au salvat de fiecare dată (sfat primit de la doamna doctor Ana Culcer), fiindcă pompiţele astea nu şi-au făcut niciodată treaba!

- Al doilea lucru inutil este peria pentru biberoane electrică. Aş fi spus chiar peria pentru
biberoane simplă, cel puţin cea cu peri rigizi. Mi se pare că zgârie biberonul pe interior, repet, asta este impresia mea. Am cumpărat una marca Switel şi deşi nu pot să spun că nu este bună, pot să spun că mai bine mă descurc cu bureţelul de vase, dar e drept că poate fi folosit doar la biberoanele nu foarte lungi şi la cele cu gâtul larg. Însă cea electrică, efectiv nu reprezintă decât bani aruncaţi pe fereastră. Până la urmă, nu e atât de greu să roteşti mâna de câteva ori, în loc să apeşi pe buton. Iar diferenţa de preţ este considerabilă - 70 lei peria electrică (dintre cele mai ieftine, deoarece am văzut şi perii 2 în 1, adică şi cu sistem de amestecare a formulei de lapte praf, care costă de la 100 lei în sus), faţă de 15 lei cea normală.

- Al treilea obiect inutil pe care îl cumpărăm pentru bebici sunt păturile groase, acelea tip molton. Eu nu am mai fost de ani de zile într-o casă extrem de friguroasă, în care să poţi utiliza o astfel de pătură. Însă ele se găsesc în magazine şi chiar sunt foarte scumpe. Cele mai potrivite sunt, după părerea mea, păturile din polar sau fleece, care ţin de cald, sunt subţirele şi hipoalergenice. Evident, există şi varianta de păturică din bumbac (cum am luat noi din Ikea, tricotată, superbă!).

- Încălţămintea pentru nou-născuţi (acei botoşei foarte largi, care sunt mereu imenşi faţă de tălpiţele micuţe ale bebeluşilor). Până acum rareori am reuşit să văd papucei care să stea în picioruşele mici şi extrem de zvăpăiate ale unui nou-născut. Ei dau în permanenţă din picioare, mai ales la nivelul tălpilor, astfel majoritatea încălţărilor ajung să cadă. Eu am găsit, la un moment dat, nişte botoşei micuţi-micuţi, care se fixau cu velcro şi care aveau formă anatomică (copiau într-un fel talpa piciorului). Am fost foarte mulţumită de aceia!!

- Slipi sau costum de baie pentru copiii sub un an. Se ştie că nu este recomandat să  expunem la soare în mod direct copiii cu vârsta sub un an, deci, din punctul meu de vedere, nu ar avea rost să fie cumpărat costumaş de baie.

- Halatul de baie pentru copiii de până la cel puţin şase-şapte luni. Asta fiindcă ei până atunci ei nu pot să stea în funduleţ, iar îmbrăcarea cu acest tip de îmbrăcăminte se face greu şi cumva fără rost, întrucât oricum ştergem cât mai repede bebeluşii de apă şi apoi îi îmbrăcăm.

- Soluţie sau pastile de sterilizat la rece. Asta fiindcă este necesară o clătire îndelungată pentru
înlăturarea totală a substanţei chimice, care nici se poate realiza cu apa de la robinet întrucât ştim toţi ce "calităţi" are... Şi nici apa plată nu mai este sterilă după 24 de ore de la deschiderea sticlei şi oricum, ar tebui cantităţi enorme de apă plată pentru clătire. Eu văd deci, aceste soluţii, inutile.


- Port-bebe-ul. Se ştie de câţiva ani buni că acele portbebe-uri care apăruseră (gen Chicco, Mothercare, Bertoni, Hauck) nu sunt recomandate, întrucât poziţia copilului în ele nu este una sănătoasă - picioarele bebeluşului atârnă, în loc să fie susţinute, astfel încât poziţia soldurilor nu este una corectă, fapt ce duce la agravarea displaziilor de şold şi la probleme cu coloana. Poziţia corectă a picioarelor copilului ar trebui să fie în M (picioarele susţinute până aproape de genunchi iar funduleţul puţin mai jos decât şoldurile). Ultimele sisteme de purtat copilaşii se recomandă a fi cele gen wrap, mei-tai sau SSC-urile (Manduca, Marsupi Plus, Magyarinda, etc...).



Voi lăsa lista deschisă şi o voi completa cu articole pe care le-aţi găsit voi inutile sau pe care le-aţi folosit foarte puţin timp, evident, cu citarea sursei. Pe parcurs, când îmi vor mai veni idei, le voi trece aici. 
Voi ce obiecte aţi cumpărat dar nu aţi apucat să folosiţi??

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu